Planeta Valea Sesii

   Cand ajungi pe Valea Ariesului, peisajul se schimba. Paduri, stanci spectaculoase, un rau involburat condimentat cu numerosi afluenti, unele cu cascadute in dotare. Aici nu mai simti ca esti in trafic, sentimentul e de apropiere fata de natura. Dar, ca sa nu uiti in ce tara traiesti – drumul te scutura inapoi in realitate, iar mizeriile de pe malul raului si agatate in copaci rup din farmecul locului.

   Cand sistemul digestiv isi cere drepturile, o mica cascaduta langa drum pare locul ideal pentru un mic ragaz. Gunoaiele de aceasta data lipsesc. Vasazica se poate si asa? Si cum, curatenia nu doare?

Restaurant de top

   

Ariesul, tulbure

  La Valea Lupsii parasesti asfaltul si urci catre iazul de decantare Valea Sesii. Treci pe langa cariera si ajungi la baraj: peisaj lunar. Da, ai ajuns pe alta planeta. Apa lipseste in proximitatea barajului, doar namolul sedimentat si crapat de soare ti se arata. Un puzzle cu milioane de piese.. care inca sunt la locul lor, nederanjate.

David si Goliat

   Cum harta iti sugereaza ca se poate face un circuit sinuos al iazului, o iei in amonte cu un ochi pe drum si altul pe lac. Pentru ca ai ce vedea. Culorile par ireale si variaza de la gri la maroniu, portocaliu sau turcoaz. S-ar putea sa-ti aminteasca de raul celor cinci culori din Columbia, numit si raul curcubeu, doar ca acolo e vorba de cu totul altceva, o frumusete 100% naturala – spectacol oferit de diferitele specii de alge fixate de substrat. Realitatea nu poate fi mai departe in acest caz.. Daca acolo e splendoarea vietii, aici reprezentatia o semneaza insasi moartea.

   Practic un paradox urato-frumos ti se desfasoara in fata ochilor. Un soi de 'Marilyn Manson' in cea mai pura forma.

   Nu te saturi de fotografiat, la fiecare pas ti se pare ca vezi un alt unghi interesant, o alta nuanta de culoare memorabila – un dezastru ecologic in plina desfasurare.

Aceeasi biserica, acum mai bine de 30 de ani (sursa: http://bogdanbalaban.ro/346.html)

   Continui, si te gasesti in situatia ca dupa abundentele ploi din ultima perioada sa trebuiasca sa te concentrezi mai mult pe faptul sa nu culci vehiculul care te poarta pe spate. Noroi alunecos, urme de carute, anvelope de asfalt nu tocmai noi, lipsa de experienta – ingredientele necesare pentru a avea niscai ocazii la ‘limita’ , cand derapezi si patinezi intr-atat, incat te si vezi deja pe jos, intins in noroi. Momente din acelea cand adrenalina ti-e pompata pana in varful firelor de par.. pana la urma ai noroc si scapi – ramai cu un sentiment de admiratie pentru echilibristica acestei motociclete care si-a revenit de fiecare data un ultima zecimala de secunda.

   Probabil punctul cel mai atractiv pentru curiosi ramane zona cu turla bisericii care se inalta spre cer din amestecul de apa si namolul toxic care a inghitit tot. Un loc simbolic pentru ceea ce a fost si ceea ce este, locul unde se creeaza un arc in timp si trecutul  intalneste prezentul. Arata ca omul poate crea, construi, dar cu atat mai usor poate distruge, strica, anihila.

   Iti trec prin minte niste nefaste imagini – culmea, observate si pe NG sau Discovery, aparent bun subiect de show -  cu incursiunea bipezilor din genul Homo si ale lor monstruoase masinarii in zone nederanjate pana acum in incercarea de a gasi niscai metale care de facto nu sunt de prea mult folos real.. dar pentru care se muta dealuri si munti, se defriseaza paduri, se distrug parauri si rauri, dispar ecosisteme. Cat de primitiv poate fi omul civilizat?

   Dupa cele cateva momente de stat pe ganduri – care sunt deranjate de alti curiosi perindatori –, cobori spre ‘civilizatie’. Spre planeta Terra. Cele vazute s-au imprimat bine in memorie, nu se vor da uitarii...