Un scurt text care a avut alta destinatie, dar care binevenit si aici pe langa cateva imagini mai graitoare.
"Simțeam că trebuie să mă folosesc la maxim de această zi liberă de iunie, chiar dacă prognozele mă avertizau că soarele s-ar putea ascunde după nori urâți, ba mai mult, șansele unor ploi sau chiar furtuni sunt destul de crescute. Dar hai, măcar în prima parte a zilei puteam avea motive de optimism.
Însă aș fi preferat un drum mai spectaculos, poate puțin și mai dificil. Stânci înalte, pârâuri, chei aș fi vrut să văd. Nu demult verificasem pe hărți un drum cam părăsit, îngust, pietruit, care coboară dinspre Râmeț spre Valea Mănăstirii, oferind o vedere extraordinară asupra Cheilor Râmețului. Nu-i o idee rea, mă gândeam, așa că mi-am încropit traseul în așa fel încât să treacă prin zona menționată.
Un drum plăcut pe o vreme potrivită până acolo. Cheile Vălișoarei și Pădurea Sloboda mi-au condimentat călătoria.
Apropiindu-mă de Cheile Râmețului dinspre partea de sus, nu mă săturam de priveliște, noroc că eram singur și am scăpat de comentariile eventualilor colegi: pauzele de fotografiat deveniseră deja prea dese. Drumul începuse să devină mai provocator, destul de abrupt, șerpuit, pe alocuri cu puțin noroi, pietriș alunecos sau bolovani. Dar puțină sare și piper nu strică mâncarea, zice-se, ci dimpotrivă, o face mai gustoasă. Concentrarea trebuia să fie mare (ceea ce nu e chiar ușor cu așa peisaj în față) întrucât eram singur pe un drum abrupt, necirculat, accidentat, cu una din cele mai grele motociclete din categoria ei. Chiar nu-mi doream o pauză pe orizontală în acest moment având în vedere împrejurările. Soarele ardea puternic, dar era acel tip de căldură care prevestește schimbarea radicală a vremii... mai ales că marginea orizontului începuse să se întunece și se auzeau din depărtare tunete amenințătoare. Dar toate astea contau mai puțin în acel moment, savuram în continuare coborârea și efectuam pauze dese pentru a imortaliza peisajul. Ce să-i faci, fiecare nou unghi parcă oferea altceva, era păcat să ramână nedocumentat.
Ajungând în vale la cursul apei, am închis ochii și am rulat imaginile rămase imprimate pe retină, ajungând la concluzia că am avut norocul de a trăi câteva momente care vor rămâne în memorie pentru totdeauna. Apoi am dat bice calului, mai aveam multe de văzut: alte chei, drumuri frumoase, case tradiționale cu acoperiș de paie, dar și pârâuri umflate și nervoase, crengi rupte și picate pe drum, drumuri blocate de aluviuni aduse de șuvoaie. Zeii au ținut însă cu mine: întotdeauna soseam puțin după furtună, fără să fiu plouat defel. Doar ca să admir natura în toată splendoarea dar și forța ei."
